Curtea Penală Internațională (CPI) este un tribunal de jurisdicție penală internațională, care investighează și judecă infracțiuni de gravitate deosebită: genocidul, crimele împotriva umanității, crimele de război și crima de agresiune. Pentru ca un caz să ajungă în atenția CPI, trebuie îndeplinite anumite condiții de jurisdicție și admisibilitate: infracțiunea să se încadreze în categoriile de mai sus, să fi fost comisă pe teritoriul sau de către un cetățean al unui stat parte la Statutul de la Roma (România este stat parte), iar autoritățile naționale să nu poată sau să nu dorească să ancheteze în mod real și efectiv faptele. Așadar, este de subliniat că mandatul CPI este limitat și orientat către cele mai grave abuzuri care privesc comunitatea internațională în ansamblu. O moarte suspectă sau chiar mai multe cazuri de malpraxis într-un spital, oricât de grave, nu intră automat sub incidența CPI dacă nu îndeplinesc definiția unei crime împotriva umanității sau a altui tip de crimă internațională.
Crime împotriva umanității – analiză în contextul cazului: Conform art. 7 din Statutul de la Roma, o crimă împotriva umanității presupune comiterea anumitor acte (precum omorul, tortura, alte acte inumane etc.) ca parte a unui atac generalizat sau sistematic împotriva unei populații civile. Altfel spus, faptele individuale trebuie integrate într-un context mai larg de persecuție sau violențe coordonate împotriva civililor. Prin urmare, chiar dacă mai multe persoane reclamă malpraxis (spre exemplu, legat de COVID-19), aceasta nu echivalează automat cu existența unui plan coordonat sau a unei politici de stat de a face rău pacienților. Pentru a întruni elementele de crimă împotriva umanității, ar trebui dovedită intenția de a supune un grup de civili (de exemplu, pacienții vârstnici cu COVID) unui atac sistematic – de pildă, o decizie conștientă de a-i seda excesiv sau de a-i lăsa să moară, ca formă de „exterminare” a unui grup vulnerabil. În absența unei astfel de dovezi, cazul rămâne la nivelul unor infracțiuni de drept comun (omor, vătămare, neglijență) comise de indivizi, fără implicații internaționale. Așadar, este puțin probabil ca CPI să aibă competență, deoarece situația nu pare să atingă pragul de gravitate cerut. CPI se ocupă doar de cele mai atroce fapte, iar a cataloga malpraxisul medical ca fiind o crimă împotriva umanității riscă să creeze o imagine eronată a Curții și să trivializeze noțiunea acestor crime.
Implicația juridică este că, oricât de revoltătoare ar fi faptele de malpraxis medical, ele rămân de regulă în sfera dreptului penal național sau, cel mult, în sfera răspunderii statului pentru încălcarea drepturilor omului. CPI intervine doar când faptele capătă o dimensiune colectivă atroce. Totuși, simplul fapt că CPI examinează astfel de plângeri are o valoare simbolică: arată că există preocupare la nivel internațional pentru posibile abuzuri comise sub pretextul pandemiei. Dacă, ipotetic, s-ar descoperi că într-un stat au existat practici sistematice de eutanasiere ori neglijare intenționată a pacienților vulnerabili ca politică de management al crizei sanitare, atunci CPI ar putea considera acele acte ca ucidere în masă sau „alte acte inumane” comise sistematic împotriva unei populații (de ex., vârstnicii sau bolnavii).
Despre un caz concret al unei plângeri la CPI am discutat cu ocazia intervenției live, pe care o puteți urmări aici.